Rupt de realitate …

… și pentru asta trebuie să-mi cer scuze …

 

Deși lungă mea așteptare a primăverii a luat sfărșit, soarele vărsându-și căldura peste chipul meu, starea mea de spirit nu este așa cum m-aș fi așteptat. În sufletul meu domnește toamna rece și apăsătoare … o toamna ce mă macină și mă răcește de fiecare persoană din jurul meu. De ce? …

Am încercat să fac o schimbare la mine, poate prea mare, pentru că mi-am dorit să devin un alt om, unul cu multe plusuri față de cel actual. Am simțit nevoie acestei schimbări, am simțit nevoie de a aduce ceva nou personalității mele, de a crea noi trăsături speciale, care să mă definească și să mă diferențieze de restul …

Însă se pare că am eșuat … iar rezultatul acestei tentative a fost unul dureros: multe nopți nedormite, multe dureri de cap, mulți nervi și mai ales … o stare nesimțită de melancolie. În ultimile seri am fost cufundat în muzică veche, lentă, de suflet, muzică ce-mi aduce aminte de copilăria mea și de zilele acelea însorite în care totul era prea simplu. Am încercat să ascund această stare, am încercat să par că n-am nimic, am încercat să-mi respect programul normal și să urmez aceleași activități zilnice sau săptămânale, dar și de data asta am ratat … Am rupt legătura cu mulți prieteni și sunt unele persoane pe care le-am rănit sau le-am făcut să se simtă prost, și, după cum ziceam și în subtitlu, aș dori să-mi cer scuze față de ele, cu speranța că poate mă vor întelege și-mi vor accepta mica perioadă de rătăcire.

Și-mi mai cer încă o dată scuze acelor persoane pentru că nu le zic acest lucru în față, însă ar apărea o mulțime de întrebări la care nu am răspuns … și încă încerc să-mi dau seama de ce.

Și lăsând la o parte aceste aspecte negative ale micii mele perioade de abatere de la calea cea dreaptă, am reușit să redescopăr plăcerea pierderii timpului și a epuizării melodiilor, plăcerea pălăvrăgirii cu persoane necunoscute și a redescoperirii de sine. Mi-am reamintit cât de important e să ai un prieten apropiat căruia să i te poți descărca când ai nevoie și față de care poți fi tot timpul sincer.

 

Cu toate acestea … în miez de noapte închei prin a realiza că sunt încă departe de realitatea mea, că încă visez frumos, rătăcind printre idealuri … Și mi-e teamă că atunci când voi reveni, în jurul meu nu vor mai exista persoane cărora să le zic … “prieten“.